Actriţa Luminiţa Gheorghiu s-a stins din viață
Publicat de Lica Simona, 5 iulie 2021, 12:04
Actriţa Luminiţa Gheorghiu, cunoscută pentru rolurile din filmele „Moromeţii”, „Moartea domnului Lăzărescu” sau „Poziția copilului”, a murit, la vârsta de 71 de ani, după o îndelungă suferinţă.
Luminiţa Gheorghiu s-a născut pe 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A debutat în teatru, în 1971, pe scena Studioului Casandra, iar, după absolvire, a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu”, din Botoşani.
În 1975, a făcut parte din trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar, din 1976, până în 2003, a jucat pe scena Teatrului „Bulandra”.
Actriţa şi-a început cariera cinematografică, în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primul rol important în film a fost Catrina, din „Moromeţii” (1987), regizat de Stere Gulea. A fost premiată, la nivel internaţional, douăzeci de ani mai târziu, pentru interpretarea din „Moartea domnului Lăzărescu” (regia Cristi Puiu, 2005). Rolul asistentei medicale i-a adus, în 2007, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminine, la Gala Premiilor Asociaţiei Criticilor de Film de la Los Angeles.
Luminiţa Gheorghiu a mai jucat în „Autora”, „După dealuri” şi „Sunt o babă comunistă”, ecranizare a romanului omonim, scris de Dan Lungu, şi regizat de Stere Gulea, care a ales-o pentru că avea nevoie de „cineva care să poată interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunistă, inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie”.
Actriţa a făcut parte şi din distribuţia unor filme precum „Poziţia copilului” şi „Aferim!”, iar, în 2014, a fost premiată de Academia Română, pentru rolul din filmul „Cuscrii”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.