Grecia – una dintre cele mai căutate destinaţii turistice în această perioadă – a intrat în zona galbenă
Publicat de Cosmin Meca, 16 iulie 2021, 09:24
Grecia – una dintre cele mai căutate destinaţii turistice în această perioadă – a intrat în zona galbenă.
Autorităţile din România au introdus Spania, Portugalia şi Olanda pe lista ţărilor din zona roşie în ceea ce priveşte riscul epidemiologic.
La întoarcerea în ţară, persoanele care au făcut schema completă de vaccinare anti-covid nu stau în carantină indiferent de zona în care se află statul din care vin.
Cei nevaccinaţi intră în carantină pentru 14 zile dacă sosesc din zona roşie, iar cei care vin din zona galbenă vor sta doar dacă nu pot prezenta un test PCR negativ efectuat în ultimele 72 de ore.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a mai aprobat şi un proiect pilot de 60 zile, prin care se vor folosi câini pentru detectarea persoanelor infectate cu SARS COV2 care aterizează pe Aeroportul Internaţional Sibiu.