Titularizare 2021 – cea mai mică rată de promovare
Publicat de Puiu Vulea, 27 iulie 2021, 17:07
Mai puțin de jumătate dintre cadrele didactice care au susținut proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar au obținut note peste șapte, mai exact aproape 45%, potrivit rezultatelor de dinainte de contestații. Este cea mai mică rată de promovare a Examenului de titularizare din ultimii cinci ani. Proporția notelor între 5 și 7, care permite angajarea ca suplinitor, este de circa 35 de procente, în creștere față de anul trecut. Au fost, însă, și 130 de candidați care au obținut nota 10.
Daniela Diaconu, Radio Craiova:
Contestațiile pot fi depuse astăzi, până la ora 21:00 și mâine, până la ora 12:00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 3 august.