Restricții de circulație în județul Vâlcea
Publicat de Puiu Vulea, 5 august 2021, 07:48
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, traficul se desfășoară restricționat astăzi pe DN 7 și DN 64, din județul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări, după cum urmează:
– DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 169 – 170, pe raza localității Budești, se lucrează la betonarea șanțurilor între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe un fir, dirijat de piloți, doar când se toarnă beton.
– DN 64 Râmnicu Vâlcea – Drăgășani, între kilometrii 92+400 metri -101+400 metri, pe raza localității Băbeni, se aplica marcaje rutiere între orele 08.00 și 18.00. Circulația rutiera se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona lucrărilor la partea carosabilă.