Primăriile vor fi obligate să instaleze în cartierele de blocuri sisteme moderne şi ecologice de colectare selectivă a deşeurilor
Publicat de Cosmin Meca, 16 august 2021, 16:04
Primăriile vor fi obligate în curând să instaleze în cartierele de blocuri sisteme moderne şi ecologice de colectare selectivă a deşeurilor, iar clasicul topogan de la ghenă, pe care îl întâlneşti acum în majoritatea blocurilor, va dispărea, a explicat astăzi la RRA, ministrul mediului, Tanczos Barna.
Aceste măsuri sunt parte au unei ordonanţe de urgenţă pe care guvernul intenţionează să o adopte în şedinţa de săptămâna aceasta şi care nu va mai permite autorităţilor locale să colecteze gunoilul la grămadă, sub niciun motiv.
În prezent, în România, aproape 80 la sută din deşeurile menajere ajung la groapa de gunoi, însă pînă în 2030, potrivit reglementărilor europene, doar 10 procente din gunoiul municipal va mai putea să fie depozitat.
Restul trebuie reciclat selectiv, prin adunarea separată a deşeurilor de plastic, metal, hârtie sau sticlă. Deocamdată, capacitatea industrială de reciclare este de 15 la sută, aşa că trebuie investit masiv în acest domeniu.
Vor fi bani în Planul Naţional de Redresare şi în Fondul de Mediu, a mai spus la RRA, ministrul de resort.