Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au fost înaintaţi ieri în grad
Publicat de Cosmin Meca, 17 august 2021, 09:45
Pompierii români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia au fost înaintaţi ieri în grad. Ei au fost totodată recompensaţi şi cu Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
O ceremonie oficială a fost organizată ieri la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani, din judeţul Ilfov.
Au fost prezenţi premierul Florin Cîţu, ministrul de Interne, Lucian Bode şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
108 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale au fost detaşaţi, în urmă cu 10 zile în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care au devastat această ţară. Cu câţiva dintre ei a vorbit reporterul RRA Cătălin Radu: