In timp ce, tot mai mulţi români se îmbolnăvesc, cea mai mare parte nevaccinaţi, ritmul imunizării rămâne lent
Publicat de Cosmin Meca, 18 august 2021, 10:11
In timp ce, tot mai mulţi români se îmbolnăvesc, cea mai mare parte nevaccinaţi, ritmul imunizării rămâne lent.
Ieri au fost administrate aproape 13.500 de vaccinuri dintre care doar 9.100 la persoane care au venit pentru prima doză.
Şi din totalul cazurilor săptămânale confirmate cu COVID-19 în România, peste 80% sunt la persoane nevaccinate şi peste 90% dintre decese, sunt la persoane nevaccinate.
Medicul Valeriu Gheorghiţă, cordonatorul campaniei naţionale, a făcut ieri un nou apel pentru vaccinare, intimp ce a prezentat rezultatele primului studiu realizat în România cu privire la eficienţa vaccinării.
Se confirmă astfel, cu cifre obţinute în timpul valului 3 al epidemiei, din primăvară, că schema completă de imunizare reduce semnificativ riscul de infectare, pe cel de a face o formă gravă a bolii şi mai ales riscul de deces asociat coronavirusului.