Încă un cetățean român angajat al unei agenții NATO a fost evacuat în cursul nopții din Afganistan
Publicat de Cosmin Meca, 20 august 2021, 10:51
Încă un cetățean român angajat al unei agenții NATO a fost evacuat în cursul nopții din Afganistan cu un al doilea zbor al aeronavei române staționate la Islamabad.
Pe lângă român, au mai fost evacuați un cetățean bulgar, unul britanic și unul american. Între timp, se fac demersuri pentru a asigura transferul către aeroport al altor cetățenii români aflați în afară și cu care celula de criză menține permanent legătura.
Ministerul Afacerilor Externe de la București transmite că în continuare condițiile de securitate sunt deosebit de dificile și periculoase în Kabul.
Celula de criză a făcut deja demersurile necesare pentru identificarea, validarea și contactarea unui număr de cetățeni afgani, foști colaboratori ai trupelor române, pe perioada desfășurării misiunii acestora în Afganistan, respectiv studenți bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptați la studii în România.
În măsura în care aceștia vor putea ajunge în aeroportul internațional din Kabul, ei vor fi preluați pentru evacuare cu aeronava militară românească.