Concert Marin Cazacu şi Violoncellissimo ”Clasic la puterea a treia” – astazi, de la ora 20:00, în Parcul Coloanei fără Sfârşit din Târgu Jiu
Publicat de Cosmin Meca, 20 august 2021, 18:53
Astazi, 20 august, de la ora 20:00, în Parcul Coloanei fără Sfârşit din Târgu Jiu va putea fi urmărit un nou eveniment muzical deosebit : concertul Marin Cazacu şi Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia din cadrul seriei Turnee de poveste la Târgu Jiu.
Programul va cuprinde lucrări de mare popularitate din repertoriul românesc şi internaţional. Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii şi a tinerelor talente din România.
Evenimentele muzicale de la Tg Jiu se vor incheia pe 28 septembrie cu Duelul viorilor.