Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, în Piața Mare din Sibiu
Publicat de Lica Simona, 7 septembrie 2021, 10:34
În ultima săptămână de vacanță, Radio România dăruiește împătimiților de lectură un nou prilej de întâlnire cu Măria Sa, Cartea. Cea de a treia ediție din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va avea loc, în perioada 9 – 12 septembrie, în Piața Mare din Sibiu.
Organizat în premieră în acest spațiu, cu sprijinul Primăriei Sibiu, evenimentul reunește peste 30 de participanți și o ofertă extrem de variată, în măsură să răspundă deopotrivă așteptărilor celor care sunt încă în vacanță și își doresc să se relaxeze cu o carte bună, și celor care au început deja pregătirile pentru noul an școlar. Beletristică pentru toate vârstele, inclusiv titluri din bibliografia școlară, materiale educaționale adaptate atât formulei clasice de desfășurare a cursurilor, cât și celei online, numeroase lansări de carte, muzică bună și jocuri formează nucleul celui mai îndrăgit târg de carte, present, în această săptămână, în centrul Sibiului.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00 și 21.00.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.