Un stoc de 606.800 de măști vor fi distribuite, cu titlu gratuit, către școlile din județul Dolj
Publicat de Cosmin Meca, 8 septembrie 2021, 10:12
Măștile de protecție se află în gestiunea Direcției Generale de Asistență Socială Craiova. Întrucât începutul anului școlar se face în plină pandemie, Municipalitatea a hotărât să dea o mână de ajutor elevilor.
Măștile vor fi distribuite către elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal de pe raza județului Dolj de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, după ce le va primi în gestiune de la Direcția de Asistență Socială Craiova.