Vremea se răcește în cea mai mare parte a ţării. La munte sunt așteptate ninsori
Publicat de Cosmin Meca, 21 septembrie 2021, 08:45
Marți temperaturile scad și în sud, șii în sud-est, iar vremea devine rece în cea mai mare parte a ţării. În ansamblu, va fi o zi mai însorită decât cea de ieri, însă pe alocuri mai apar câteva ploi, îndeosebi în jumătatea sudică.
Vremea în fiecare regiune
În Dobrogea şi Bărăganvor fi și perioade însorite, dar o să mai vină şi 2…3 stropi de ploaie, iar vântul va fi ceva mai insistent pe litoral. Se răceşte faţă de ieri, iar astăzi nu vor fi mai mult de 16 grade.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, prindem vreme mai bună. Cerul va fi mai mult senin, însă şi pe-aici scad temperaturile.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina va fi și mai frig, iar maximele se încadrează între 12 şi 14 grade. Va domina atmosfera însorită, însă pe crestele Orientalilor e posibil să fulguiască.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim tot vreme rece, cu cel mult 15 grade la amiază, pe la Satu Mare. Din când în când mai vin câteva ploi de scurtă durată, dar în rest se anunţă timp frumos.
În ţinuturile vestice avem ceva înnorări prin zonă Crișanei, pe unde o să și picure trecător. În rest norii apar destul de rar, iar temperaturile ajung la 18 grade Celsius.
În Transilvania urmează o zi friguroasă, cu mult soare şi câţiva nori de vreme bună. În depresiuni maximele se opresc la 11…12 grade, iar în zona Alba Iulia vor fi până la 15 grade Celsius. Pe la munte o să cadă 2…3 stropi de ploaie, iar vântul prinde putere pe creste, pe unde s-ar putea să ningă slab.
În Oltenia prindem vreme bună. Soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei şi pe-aici va fi cel mai cald: temperaturile ating 21, poate chiar 22 de grade pe la Drobeta Turnu-Severin.
În ţinuturile sudice va fi ceva mai răcoare, iar maximele se opresc la 19 grade în Lunca Dunării. Tot pe-acolo se adună norii şi o să vină o ploaie slabă, de scurtă durată, dar în rest se anunţă o zi frumoasă.
Vremea în Capitală
În Bucureşti se răceşte simţitor faţă de ieri, iar astăzi nu vom avea mai mult de 18 grade în termometre. Vor fi înnorări, poate că o să vină şi o ploaie slabă, trecătoare, iar vântul mai are unele porniri. Şi la noapte sunt anunţate ploi şi, în plus, se mai răceşte faţă de noaptea trecută, iar minimă atinge 9 grade în centru şi 7 grade la marginea oraşului.
Vremea la munte
La munte va fi frig pentru această perioadă. Zărim şi soarele din când în când, însă în masivele sudice o să mai picure trecător. Vântul se înteţeşte în zonă înaltă şi tot pe-acolo s-ar putea să cadă lapoviţă sau să ningă.
Sursa: StirilePROTV