Activiști de mediu la Florin Cîțu (audio)
Publicat de Liviu Goga, 22 septembrie 2021, 14:58
Activiştii de mediu Tiberiu Boşutar, Gabriel Păun şi jurnalistul Radu Mocanu s-au întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Florin Cîţu. Ei i-au cerut primului ministru să îi integreze într-un grup de lucru care să îmbunătăţească sistemul de satelit prin care se urmăresc tăierile ilegale de lemn. Dupa întâlnire, Tiberiu Boşutar a declarat că acest sistem este bun, dar trebuie să fie îmbunătăţit. Tot el a precizat că a depus plângere penală la Bucuresti după ce a fost bătut şi umilit când filma un documentar despre tăierea ilegală de păduri, dar, spre surpinderea lui, dosarul a fost trimis la Vatra Dornei, acolo unde procurorul de caz a minimalizat incidentul violent în care a fost implicat:
Reamintim că cei trei au fost agersati fizic, săptămâna trecută, atunci când realizau un documentar filmat despre tăierile ilegale de pădure din judeţul Suceava.