Institutul Internaţional al Marionetei din Franța va purta numele artistei române Margareta Niculescu
Publicat de Lica Simona, 24 septembrie 2021, 13:57
Margareta Niculescu, marionetistă, regizoare, pedagog şi director de teatru este omagiată, în aceste zile, în Franța, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de existenţă ai Institutului Internaţional al Marionetei, din oraşul Charleville-Mézières. Pe faţada acestei instituții de cultură urmează să fie înscris numele artistei române, care este legată de înfiinţarea acestui institut unic, în felul său.
Margareta Niculescu s-a născut în România, la Iaşi, în 1926, a condus multă vreme Teatrul Țăndărică din Bucureşti, iar, din 1985, s-a lansat, împreună cu un artist francez, Jacques Félix, într-o frumoasă aventură culturală, în favoarea reînnoirii a tot ceea ce ţine de arta marionetei, pentru copii, dar şi pentru adulţi, scrie rfi.ro. Ea a condus Institutul Internaţional al Marionetei, creat de Jacques Félix, şi a fondat apoi, împreună cu acesta, Școala Superioară a Artelor Marionetei, pe care a condus-o între 1987 şi 1998.
Margareta Niculescu a părăsit această lume în 2018 și a lăsat o amprentă culturală extrem de puternică în oraşul Charleville-Mézières şi în sufletul multor generaţii de marionetişti. Nu întîmplător, așadar, actualul director al acestui institut, Philippe Sidre, a iniţiat acest moment omagial, dedicat unei mari doamne a artelor marionetei, Margareta Niculescu, iar sâmbătă, 25 septembrie, este aşteptat, la Charleville-Mézières, ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot.
Oraşul Charleville-Mézières, situat în estul Franţei, în departamentul Ardennes, este considerat o capitală mondială a artelor marionetei, atât prin Festivalul Mondial al Teatrelor de Marionete, cât și prin reputaţia sa pedagogică în arta marionetiștilor. Energia şi ideile artistei Margareta Niculescu s-au întâlnit benefic, în acest oraş, cu deschiderea pe care Franţa o are în faţa unor astfel de iniţiative culturale.
În caietul program al actualei ediţii a Festivalului de la Charleville-Mézières se precizează următoarele: „Margareta Niculescu a jucat un rol major în reînnoirea marionetei, între 1949 şi 2013. Ea a marcat o întreagă epocă şi a format generaţii de marionetişti. În onoarea sa, Şcoala Naţională Superioară a Artelor Marionetei, pe care a fondat-o în 1987, alături de Jacques Félix, îi va purta numele.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.