Universitatea din Craiova: Numărul locurilor de cazare, în căminele studențești, s-a redus la jumătate
Publicat de Lica Simona, 27 septembrie 2021, 09:27
Universitatea din Craiova primeşte, de azi, studenţii în cămine, după un an universitar, în care s-a studiat online. Principalul criteriu de cazare, ce trebuie respectat, este reprezentat de certificatul de vaccinare. O altă măsură luată în vederea prevenirii infectărilor cu virusul Sars-Cov-2 este aceea a cazării a maximum trei studenţi într-o cameră, în care, anterior, erau cinci locuri. În aceste condiţii, numărul locurilor de cazare, în căminele studențești, a fost redus la jumătate. Pentru studenţii de la licenţă, cazarea se va putea face timp de trei zile, până pe 29 septembrie, iar cei de la master se vor putea caza între 30 septembrie -1 octombrie.