Slatina: De astăzi, se depun cererile pentru acordarea tichetelor sociale de Craciun
Publicat de Lica Simona, 27 septembrie 2021, 10:44
În Slatina, de astăzi, începe cea de-a 11-a sesiune de depunere a cererilor, în vederea acordării tichetelor sociale de Crăciun. Solicitările se primesc până pe 22 octombrie, în zece puncte de lucru, stabilite de municipalitate. Pot beneficia de tichete sociale persoanele cu handicap grav sau accentuat și pensionarii. Acordarea ajutoarelor se va face pe bază de cerere scrisă, însoțită de fotocopii ale mai multor documente. Tichetele, în valoare de 100 lei, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, îmbrăcăminte și încălțăminte. Beneficiarii vor primi tichetele, direct la domiciliu, prin intermediul poștei.