„No Time to Die”, lansare pe Facebook
Publicat de Lica Simona, 27 septembrie 2021, 15:19
Premiera mondială a filmului „No Time to Die”, al cincilea şi ultimul cu Daniel Craig în rolul James Bond, va fi transmisă de la Londra, în exclusivitate pe Facebook, potrivit Variety, citat de news.ro. Platforma a obţinut autorizaţia de a transmite sosirea vedetelor pe covorul roşu, la Royal Albert Hall, marţi, 28 septembrie. Evenimentul va putea fi urmărit, începând cu ora locală 17.30, pe Facebook şi Oculus Venues.
„No Time to Die” îi are în distribuţie pe Daniel Craig, Rami Malek, Lea Seydoux, Lashana Lynch, Ben Whishaw şi Naomie Harris, care sunt aşteptaţi la gala din Londra, alături de prinţul William şi Kate Middleton, ducii de Cambridge, precum şi prinţul Charles şi ducesa de Cornwall, Camilla Parker-Bowles.
Filmul va rula în cinematografele europene, inclusiv româneşti, începând din 30 septembrie, iar, în Statele Unite, va fi lansat pe 8 octombrie.
Producătorii Barbara Broccoli şi Michael G. Wilson au declarat pentru BBC Radio 4 că vor începe discuţiile şi negocierile cu următorul interpret al lui James Bond, în 2022.