Autobuz care funcționează cu hidrogen, prezentat la Craiova și Râmnicu Vâlcea
Publicat de Puiu Vulea, 19 octombrie 2021, 10:27
Craiova și Râmnicu Vâlcea sunt două dintre orașele în care va fi prezentat un autobuz pentru transport în comun, care funcționează cu hidrogen – o premieră pentru România. Autobuzul Urbino 12 va circula timp de câteva zile în fiecare oraș, în cadrul turului care cuprinde 12 localități, pentru a fi testat de administrațiile locale în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursa de energie complet curată, dar și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și, totodată, o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.