Două săptămâni de vacanță neplanificată, pentru preșcolari și elevi
Publicat de Lica Simona, 25 octombrie 2021, 09:25
De astăzi, preşcolarii şi elevii de școală primară, gimnazială şi liceu de stat intră în vacanţă neplanificată, de două săptămâni. Şi activitatea unităţilor de tip after school este suspedată, până pe 5 noiembrie, însă creşele vor rămâne deschise. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că articolul din decizia CNSU, prin care prezenţa fizică în şcolile şi grădiniţele private se suspend, pentru două săptămâni, nu a fost preluat în hotărârea de guvern, dar că acest act normativ ar putea fi completat, astfel încât să se evite o discriminare între unităţile de învăţământ private şi cele de stat. El a explicat că Ministerul Educaţiei nu poate impune vacanţă unei şcoli private, transmite Agerpres.