Bilanț Covid – 28 octombrie
Publicat de Puiu Vulea, 28 octombrie 2021, 13:42
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.197 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 194 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, informează Grupul de Comunicare Strategică.
În intervalul 27.10.2021, ora 10:00 – 28.10.2021, ora 10:00 au fost raportate de către INSP 415 decese (228 bărbați și 187 femei), din care două anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Din totalul de 415 pacienți decedați, 365 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 de ani și peste 80 de ani. 46 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru patru pacienți nu au fost raportate comorbidități.
Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.616.027 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.905 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, iar 46.430 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.