”Air”, noua atracție turistică din New York
Publicat de Lica Simona, 30 octombrie 2021, 13:05
Un turn din New York, care ocupă locul al patrulea, în clasamentul celor mai înalţi zgârie-nori din metropola americană, oferă turiștilor o experiență captivantă, numită „plutirea în aer”, prin care aceștia pot merge pe oglinzi și panouri de sticlă, la o înălțime de 300 de metri, transmite AFP, citată de Agerpress.
„Air”, o instalaţie artistică, realizată de artistul Kenzo Digital, se va deschide, joi, pentru public, în noul turn One Vanderbilt, în centrul cartierului Manhattan. Un ascensor îi aduce pe vizitatori, în doar 42 de secunde, în vârful clădirii, de unde vor beneficia de o panoramă spectaculoasă asupra acestui cartier newyorkez, flancat de East River şi Hudson River. Experienţa „modifică percepţia asupra spaţiului şi îl face pe vizitator să plonjeze într-un halou de siluete şi de zgârie-nori”, a declarat Kenzo Digital.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.