Propagarea rapidă a variantei Omicron va suscita un număr mare de spitalizări, avertizează OMS
Publicat de Cosmin Meca, 29 decembrie 2021, 09:26
Propagarea rapidă a variantei Omicron va suscita un număr mare de spitalizări, chiar dacă aceasta se dovedeşte mai puţin periculoasă, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Experţii recomandă interpretarea cu prudenţă a datelor preliminare, întrucât cazurile analizate vizează în special populaţii tinere din ţări cu rate mari de vaccinare. Potrivit primelor studii, Omicron pare să determine mai puţine spitalizări, noua tulpină putând fi cu până la 80% mai puţin severă decât Delta.
Alţi experţi sunt de părere însă că o mai mare contagiere poate anihila avantajul unei variante mai puţin periculoase, în contextul în care numeroase ţări anunţă număr record de cazuri de la debutul pandemiei. La aproape 180 de mii de noi infectări pe zi, în Franţa autorităţile au anunţat noi măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, între care accelerarea ritmului de vaccinare a populaţiei şi intensificarea testării în rândul elevilor. Daniela Coman: