Dolj: Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie ”Poiana Mare” a murit, într-un accident pe Dunăre
Publicat de Lica Simona, 16 ianuarie 2022, 10:46
Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie ”Poiana Mare”, Dolj, Claudiu Buzatu, a murit, ieri, într-un accident pe Dunăre. Barca, în care se afla la pescuit, cu o altă persoană, s-a răsturnat, cele două persoane fiind scoase la mal de un alt pescar. Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator şi nu a putut fi salvat. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, în eveniment, a fost implicată o barcă de pescuit sportiv, în care se aflau doi bărbați de 40 și 42 de ani, ambii din județul Dolj și care s-ar fi răsturnat, cele două persoane fiind aduse la mal de un alt bărbat, aflat și el la pescuit. În urma evenimentului, bărbatul de 42 de ani a decedat, transmite IPJ Dolj. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.