Simona Halep s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open
Publicat de Cosmin Meca, 20 ianuarie 2022, 20:42
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea de la Australian Open, după o victorie lejeră în fața numărului 83 WTA, Beatrice Haddad Maia cu 6-2, 6-0. A doua partidă a sesiunii de seară a fost dominată în totalitate de fostul număr 1 mondial, care a reușit și câteva puncte spectaculoase.
În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe Danka Kovinic (98 WTA), jucătoarea din Muntenegru care a învins-o pe campioana din 2021 de la US Open, Emma Răducanu. Halep este favorită să ajungă în fazele finale la Australian Open 2022, după ce două jucătoare importante au părăsit competiția în turul doi. Garbine Muguruza și Anett Kontaveit, aflate pe jumătatea de tablou a Simonei Halep, au suferit înfrângeri neașteptate astăzi.