Situaţia din Ucraina va fi dezbătută şi în şedinţa de astăzi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Publicat de Cosmin Meca, 26 ianuarie 2022, 11:03
Situaţia din Ucraina va fi dezbătută şi în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocat de preşedintele Klaus Iohannis la ora 13. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei se află situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO şi măsuri privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.