Primăria Râmnicu Vâlcea are în plan să realizeze trotuare şi piste de biciclete în zonele limitrofe din sudul municipiului
Publicat de Cosmin Meca, 27 ianuarie 2022, 20:23
Primăria Râmnicu Vâlcea are în plan să realizeze trotuare şi piste de biciclete în zonele limitrofe din sudul municipiului.
Sunt vizate străzile Raureni – Stolniceni, Calea lui Traian, străzile Posada, Copăcelu şi Căzăneşti. Traseul pentru biciclete va fi proiectat pe partea dinspre carosabil, se va asigura un spaţiu de siguranţă faţă de partea carosabilă și de asemenea, se vor crea sisteme de scurgere şi evacuare a apei pluvial.
În cazul pistelor comune pentru biciclete şi pietoni, lăţimea minimă a acestora va fi conform reglementărilor tehnice în vigoare. La acest moment, proiectul este în stadiul aprobării Studiului de Fezabilitate în Consiliul Local, urmând ca în viitor să se acceseze linii de finanţare externă specifice în vederea concretizării acestuia.