Preşedintele Comisiei Europenea anunţat planurile legate de noi investiţii majore în dezvoltarea şi producţia de microcipuri
Publicat de Cosmin Meca, 9 februarie 2022, 00:35
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat planurile legate de noi investiţii majore în dezvoltarea şi producţia de microcipuri, cu scopul ca UE să devină un lider mondial în domeniu. Pandemia de coronavirus a fost o trezire abruptă pentru Uniunea Europeană, în sensul expunerii vulnerabilităţilor sale strategice în anumite zone de producţie. Una a fost cea de producere a echhipamentelor de protecţie, cipurile, o alta. Acestea sunt esenţiale pentru o amplă gamă de produse, de la maşini de spălat la telefoane smart.
Penuria globală de cipuri a detrminat închiderea temporară a unor linii de producţie, inclusiv în industria producătoare de maşini. Acest plan are ca scop mobilizarea a miliarde de dolari în investiţii private şi publice, în domenii ca cercetarea şi complexele de producţie avansată. Obiectivul este de a se ajunge la peste dublul cantităţii actuale din UE, de la 9% la 20%, în următorii opt ani.