Ucraina denunţă oferta Moscovei de a deschide coridoare pentru ucrainenii aflaţi în oraşe asediate
Publicat de Cosmin Meca, 7 martie 2022, 15:16
Ucraina a denunţat drept o „scamatorie imorală” oferta Moscovei de a deschide coridoare pentru ucrainenii aflaţi în oraşe asediate şi a-i transporta către Rusia sau Belarus. Kievul anunţase, înainte ca Rusia să facă această ofertă, că se poartă negocieri cu Rusia privind deschiderea unor coridoare umanitare către oraşele asediate, dar că este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple atât timp cât Rusia continuă să atace.
Moscova a transmis astăzi că intenţionează să deschidă coridoare umanitare, de data asta pentru Kiev, Harkov, Mariupol şi Sumî. Situaţia cea mai gravă este în Mariupol, unde sute de mii de civili sunt de câteva zile sub asediu, au rămas fără facilităţi, iar alimentele şi medicamentele sunt pe sfârşite.
Alte două tentative de a deschide astfel de coridoare au eşuat, pe fondul acuzaţiilor reciproce că s-a încălcat acordul de încetare a focului. Ambele părţi au anunţat că o a treia rundă de convorbiri va avea loc în cursul zilei lângă graniţa belaruso-ucraineană.