Cetăţenii ucraineni care nu deţin paşapoarte biometrice vor fi verificaţi suplimentar la intrarea în Ungariei
Publicat de Cosmin Meca, 9 martie 2022, 11:58
Cetăţenii ucraineni care nu deţin paşapoarte biometrice vor fi verificaţi suplimentar la intrarea pe teritoriul Ungariei, au anunţat autorităţile din ţara vecină. Derularea unor controale amănunţite în aceste situaţii va duce, implicit, la creşterea timpului de aşteptare în vămi, atrage atenţia Poliţia de Frontieră Română, care precizează că a luat măsuri de fluidizare a traficului.
Astfel, în limita posibilităţilor tehnice, au fost separate arterele de control pe sensul de ieşire din România, aşa încât cei care au toate documentele prevăzute de legislaţia comunitară să poată face controlul la vamă cât mai rapid. De asemenea, a fost suplimentat personalul care verifică actele de călătorie.