Angajaţi din sectoarele public şi privat din Grecia se află astăzi într-o grevă de 24 de ore
Publicat de Cosmin Meca, 6 aprilie 2022, 15:40
Angajaţi din sectoarele public şi privat din Grecia se află astăzi într-o grevă de 24 de ore, în semn de protest faţă de ‘criza tot mai profundă’ cauzată de creşterea preţurilor şi pentru a cere majorarea salariilor. Cele mai mari două sindicate, reprezentând aproximativ 2,5 milioane de salariaţi, au anunţat o manifestaţie de amploare în centrul Atenei. – transmite corespondenta RRA, Michaela Lambrinidou.
Greva va perturba traficul pe teritoriul întregii ţări. Nu vor ieşi pe traseu tramvaiele, troleibuzele, metroul şi trenurile, dar vor circula cu un orar redus autobuzele. Vor fi afectate şi cursele aeriene. Grecia a ieşit în 2018 dintr-o criză financiară de un deceniu, însă industria sa turistică vitală i-a fost afectată considerabil de pandemia de coronavirus. Guvernul a cheltuit aproximativ 3,7 miliarde de euro în ultimele şapte luni, pentru a atenua povara creşterii preţurilor la energie şi combustibili pentru agricultori, gospodării şi afaceri.