Pachetul de sprijin social şi economic promis de coaliţia de guvernare urmează să fie prezentat la începutul săptămânii viitoare
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2022, 09:07
Pachetul de sprijin social şi economic promis de coaliţia de guvernare urmează să fie prezentat la începutul săptămânii viitoare.
Încă sunt discuţii, iar premierul Nicolae Ciucă le-a cerut ieri miniştrilor să finalizeze analizele de impact, astfel încât luni setul de măsuri care va fi adoptat de guvern să poată fi anunţat public.
Au apărut însă deja indicii privind forma în care se va concretiza acest pachet legislativ şi este posibil să revină posibilitatea amânării ratelor la bănci, pe fondul creşterii substanţiale a costurilor împrumuturilor din ultimele luni. Alina Stănuţă, urmăreşte subiectul:
Între timp, sindicaliştii nu mai au răbdare să aştepte măsurile promise de Coaliţie. Mii au manifestat ieri în Bucureşti, la un protest organizat de Blocul Naţional Sindical, nemulţumiţi de valul de scumpiri din ultima perioada şi de masurile luate de autoritaţi în criza energetica. Se tem că sărăcia va ajunge la uşa fiecăruia.
Reporterul RRA, Cătălin Radu a fost printre protestatari: