Primul tronson din drumul expres Craiova – Piteşti s-a deschis , ieri, circulaţiei
Publicat de Cosmin Meca, 22 aprilie 2022, 09:56
Primul tronson din drumul expres Craiova – Piteşti s-a deschis , ieri, circulaţiei, constructorul român al segmentului reuşind să încheie lucrarea , fără întârziere . Șoseaua ocoleşte oraşul Balş şi preia traficul rutier supra-aglomerat de pe DN 65 .
Din vară , urmează să fie inauguraţi alţi 21 de kilometri ai acestui drum expres , astfel că şoferii vor putea ocoli şi oraşul Slatina.
Spre deosebire de o autostradă , unde banda de urgenţă este de 3,5 metri lăţime , drumul expres are un acostament de aproape 2 metri lăţime , iar lăţimea benzilor este , de asemenea , puţin mai mică .
Deocamdată , viteza maximă legală pe drumurile expres este de 100 de km/h , dar , în câteva zile , se aşteaptă intrarea în vigoare a unei legi votată de Parlament , care va mări această limită la 120 de km/h.