UE pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Publicat de Lica Simona, 2 mai 2022, 09:35
Uniunea Europeană pregătește cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar urmat să vizeze petrolul, băncile din Rusia și Belarus și mai multe persoane fizice și companii. După consultări cu statele membre, Comisia Europeană intenționează să își prezinte planurile, la reuniunea, de miercuri, a ambasadorilor UE de la Bruxelles. Subiectul va fi discutat, mâine, și de miniștrii europeni ai energiei.