România – îmbătrânirea populației și bolile devin o bombă socială și economică
Publicat de Puiu Vulea, 9 mai 2022, 19:16
Îmbătrânirea populației și bolile românilor devin o bombă socială și economică, iar România are nevoie urgentă de 50.000 de asistenți medicali. Un studiu al companiei de consultanță strategică Frames, publicat astăzi, arată că situația asistenței medicale din România a intrat într-o zonă de risc sanitar, pe fondul migrației în străinătate a medicilor, asistenților și infirmierilor. România este probabil cel mai mare furnizor de asistenți medicali de pe piața europeană a muncii, în condițiile în care sistemul românesc public de sănătate se confruntă cu cel mai mare deficit de astfel de cadre de până acum. Pe de altă parte, populația României îmbătrânește și devine tot mai bolnavă, pe an ce trece. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, populația vârstnică a țării noastre a depășit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare a acestui fenomen.