Demisii din PNL
Publicat de Cosmin Meca, 30 iunie 2014, 08:59
Şase deputaţi liberali, între care Andrei Gerea, şi-au anunţat, duminică, demisia din PNL şi trecerea la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului. Cei şase deputaţi care demisionează din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.