Telefoanele mobile, tabletele şi aparatele foto, vândute în Uniunea Europeană, vor fi dotate din toamna anului 2024 cu un încărcător unic, de tip USB -C
Publicat de Cosmin Meca, 7 iunie 2022, 22:13
Telefoanele mobile, tabletele şi aparatele foto, vândute în Uniunea Europeană, vor fi dotate din toamna anului 2024 cu un încărcător unic, de tip USB -C.
Conform acordului provizoriu la care au ajuns astăzi negociatorii Parlamentului European şi reprezentanţii statelor membre, privind modificarea Directivei, referitoare la echipamentele radioelectrice.
Noile reguli se vor aplica şi în cazul altor dispozitive, precum căştile audio sau consolele de jocuri video. În cazul laptopurilor va exista o perioadă de tranziţie de aproape 3 ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a dispoziţiilor.
Odată cu aplicarea noilor reguli, consumatorii nu vor mai trebui să achiziţioneze un încărcător nou de fiecare dată când cumpără un telefon mobil sau o tabletă. Avantajele ţin atât de costurile mai reduse, cât şi de diminuarea cantităţii de deşeuri electronice.