Naţionala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de selecţionata Muntenegrului, cu scorul de 3-0
Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2022, 11:31
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 3-0, aseară, pe stadionul „Giuleşti“ din Capitală. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Liga B – Grupa 3 a Ligii Naţiunilor. Și în meciul tur, Muntenegru s-a impus cu 2-0, pe 4 iunie, la Podgorița.
România încheie, astfel, prima acțiune din actuala ediție a Ligii Națiunilor cu trei puncte, după 0-2 și 0-3 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia și 1-0 cu Finlanda.
În celălalt meci al grupei de ieri, Bosnia a câștigat, 3-2 cu Finlanda.
Echipa antrenată de Edi Iordănescu este pe ultimul loc al grupei 3 din Liga B a Ligii Națiunilor. Lider e Bosnia, cu opt puncte, pe locul doi se află Muntenegru, cu șapte puncte, în timp ce a treia clasată este Finlanda, care are patru puncte.