Ford Craiova va avea legătură directă cu Drumul Expres Craiova – Piteşti, tronsonul I
Publicat de Cosmin Meca, 20 iunie 2022, 09:52
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere caută un proiectant care să elaboreze studiul de fezabilitate al drumului ce va face legătura între fabrica de autoturisme Ford Craiova cu Drumul Expres. Procedura de achiziţie a acestor servicii are ca termen limită de primire a ofertelor 25 iulie.
CNAIR vrea drumul care să lege DN6 (zona Ford) de tronsonul I al DEx12. Durata estimată a lucrărilor este de maximum trei ani de la stabilirea proiectantului, cu termene pentru fiecare etapă și are o valoare de peste 1 milion 200 de mii de lei, fără TVA.