Olt: Se reia Festivalul „Călușului”, la Slatina
Publicat de Lica Simona, 20 iunie 2022, 15:14
În perioada 22-26 iunie, la Slatina, va avea loc cea de-a 12-a ediție a Festivalului „Călușului”, după o pauză de doi ani. Organizatorii – Primăria Slatina, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Centrului de Cultură și Artă Olt și Palatul Copiilor Slatina – anunță participarea a peste 2.000 de copii, din județele Argeș, Bacău, Botoșani, Călărași, Brăila, Bistrița-Năsăud, Gorj, Dâmbovița, Sibiu, Maramureș, Suceava, Vaslui, Tulcea, Vâlcea, dar ș idin peste 50 de localități din Olt.
Ca și la edițiile precedente, dansatorii vor susține demonstrații artistice, în fața sediilor mai multor instituții publice, dar și pe esplanada din centrul orașului, urm,ate de parada portului popular.
Juriul, alcătuit din cunocători în domeniul cercetării şi interpretării folclorului coregrafic, va decerna diplome şi premii speciale, pe nouă secţiuni: ansambluri de călușari, formații de călușari și cete de călușari, dansuri de băieți, orchestre populare, grupuri vocale, ansambluri folclorice, formații de dansuri mixte și formații de dansuri fete.