Slatina: începe Festivalul Concurs Național al Copiilor „Călușul Românesc”
Publicat de Puiu Vulea, 22 iunie 2022, 13:27
Astăzi, 22 iunie, va debuta o nouă ediție a Festivalului Concurs Național al Copiilor „Călușul Românesc” ce se va desfășura până pe 26 iunie, în Parcul Tineretului din Slatina. Peste 2.000 de copii din 14 județe din ţară, precum și din 50 de localități din Olt, dar şi din Republica Moldova și Slovacia, au confirmat prezenţa la eveniment. La deschiderea oficială a festivalului, ce va avea loc de la ora 19.00, se va juca „Hora oltenească”, o horă a prieteniei, la care vor participa peste o mie de copii. Aceasta va fi precedată, de la ora 18:10, de parada portului popular.