Pericol de inundații, în jumătatea de vest a ţării
Publicat de Lica Simona, 26 iunie 2022, 08:50
Este pericol de inundaţii, în mai multe judeţe din jumătatea de vest a ţării. Hidrologii au emis atenţionări cod galben pentru fenomene imediate, valabile până la ora 9.00, în Alba, Cluj şi Gorj. Sunt vizate râurile mici din bazinele hidrografice Arieş şi Jiu. Riscul de inundaţii se menţine, însă, până la ora 12.00, şi în judeţele Caraş Severin, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Olt, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, unde este, de asemenea, cod galben.