Mostrele de rocă colectate de robotul Curiosity conțin elemente cheie necesare apariției vieții
Publicat de Cosmin Meca, 29 iunie 2022, 12:30
Rover-ul Curiosity a prelevat mostre din craterul Gale de pe Marte, zonă unde se află un lac străvechi. Oamenii de știintă au reușit astfel, pentru prima dată, să determine cantitatea de carbon organic din rocile marțiene.
Carbonul organic, cu alte cuvinte carbonul legat de un atom de hidrogen, este o condiție prealabilă pentru moleculele organice create și utilizate de toate formele de viață cunoscute, însă poate să provină și de la meteoriți și erupțiile vulcanice
În prezent, Marte nu poate susține viața, dar există dovezi care sugerează că aceasta era mai mult asemănătoare cu Pământul în urmă cu miliarde de ani, cu o atmosferă mai densă și apă lichidă la suprafață – ingrediente cheie pentru viața așa cum o cunoaștem pe Pământ.
Pe lângă carbonul organic, cercetătorii au identificat și alte semne care sugerează că este posibil ca craterul Gale să fi găzduit cândva viața, inclusiv surse de energie chimică șicompuși chimici precum oxigenul, azotul și sulful, precum și o aciditate scăzută.
Sursă text: space.com