Compania de Drumuri a emis primele certificate negative pentru constructorii şi proiectanţii care nu şi-au respectat termenele la lucrările contractate
Publicat de Cosmin Meca, 29 iunie 2022, 11:09
Compania de Drumuri a emis primele certificate negative pentru constructorii şi proiectanţii care nu şi-au respectat termenele la lucrările contractate, a transmis Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Rapoartele se emit din trei în trei luni, iar la trei astfel de certificate consecutive se poate ajunge la rezilierea contractului.
Printre cei mai mari constructori de drumuri care au primit certificate negative se numără cei care lucrează la Autostrada Sibiu-Piteşti, la Podul Brăila sau la primul lot al Drumului Expres Craiova-Piteşti.