Primele imagini ale Telescopului Spațial James Webb vor fi publicate pe 12 iulie
Publicat de Cosmin Meca, 30 iunie 2022, 12:08
Administratorul NASA Bill Nelson a declarat că printre primele imagini realizate de instrumentul optic se va afla „cea mai profundă imagine a universului nostru care a fost realizată vreodată”.
Deși Nelson nu a specificat pe ce fel de corpuri cosmice din universul timpuriu se va concentra telescopul, acesta a sugerat că vom putea să vedem cele mai vechi obiect observate până în prezent.
Noile imagini ar putea să înlocuiască celebra serie a lui Hubble, care arată că galaxiile din univers s-au format la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, eveniment ce a avut loc în urmă cu aproximativ 13,7 miliarde de ani.
Webb finalizează verificările celor patru instrumente științifice ale sale în vederea funcționării, după lansarea în spațiu la 25 decembrie 2021.
Primele imagini de calitate științifică vor fi publicate de NASA pe site-ul agenției și pe rețelele de socializare pe 12 iulie, la ora 17:30.
Sursă text: space.com