Programul Ajungem MARI începe recrutarea de voluntari pentru copiii din centrele de plasament din toată țara
Publicat de Cosmin Meca, 2 august 2022, 17:32
Termenul limită pentru înscrieri este 20 septembrie. Se caută oameni care să le ofere copiilor 2 ore pe săptămână din timpul lor şi şansa unui viitor mai bun. În Dolj, se caută 35 de voluntari.
Cei interesați trebuie să știe că vor trece iniţial printr-un proces de selecţie şi pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, ci sunt etape menite să faciliteze selectarea oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul pe care se pregătesc să şi-l asume şi sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung.
Modulul de voluntariat durează 8 luni, din 15 noiembrie 2022 până în 30 iunie 2023. Perioada de înscrieri are loc în lunile august-septembrie, iar testarea psihologică, interviul şi trainingul încep imediat după aceasta. Toate detaliile despre înscriere şi etapele de selecţie şi pregătire se regăsesc pe www.ajungemmari.ro.