Antrenorul Florin Pera este noul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin
Publicat de Cosmin Meca, 10 august 2022, 08:13
Antrenorul Florin Pera este noul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin, el fiind votat de subcomisia tehnică, anunţă Federaţia Română de Handbal. Pera a declarat că postul de selecţioner reprezintă un vis împlinit, dar totodată şi o mare răspundere.
Florin Pera îl înlocuieşte în funcţie pe Adrian Vasile, antrenorul echipei CSM Bucureşti, care ocupa postul de selecţioner al primei reprezentative de handbal feminin a României din ianuarie 2021. Pera a antrenat-o în ultimul sezon pe ŢSKA Moscova, după ce în prealabil pregătise formaţi SCM Râmnicu Vâlcea, cu care a cucerit un titlu de campion al României, in 2019.