În România, în luna iulie, erau aproape 4,8 milioane de pensionari
Publicat de Cosmin Meca, 11 august 2022, 10:51
În România, în luna iulie, erau aproape 4,8 milioane de pensionari, iar pensia medie a fost de 1773 de lei, arată datele publicate, astăzi, de Casa Naţională de Pensii. Din totalul acestora, peste 3,8 milioane s-au pensionat la limită de vârstă, pensia medie fiind de 1930 de lei, iar în jur de 93 de mii au obţinut pensie anticipată parţială.
Instituţia precizează, de asemenea, că peste 710 mii de pensionari aveau perioade lucrate în agricultură, ei primind în luna iulie 508 lei. De pensie de invaliditate au beneficiat peste 400 de mii de persoane, valoarea fiind de 792 de lei.