Valeria Seciu a încetat din viață la 83 de ani
Publicat de Puiu Vulea, 7 septembrie 2022, 13:08
Personalităţi ale lumii culturale deplâng dispariţia actriţei Valeria Seciu, ieri, la vârsta de 83 de ani. Actriţă de teatru, radio, film şi televiziune, Valeria Seciu a jucat zeci de roluri, fiindu-i acordate, de-a lungul carierei, numeroase premii pentru interpretare. Premiul UNITER 2002 pentru cea mai bună actriţă, cu rolul doamnei Bering, din spectacolul „Spirit”, în regia Cătălinei Buzoianu; Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul „Înainte de tăcere”; Premiul UNITER (2006) şi Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER (2007). Valeria Seciu a debutat în anul 1964 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de Ion Caramitru, cu rolul Veronicăi Micle din dramatizarea „Eminescu”, în regia lui Sică Alexandrescu.
Fragment dintr-o emisiune realizată în urma cu 25 de ani de colega noastră, Mihaela Helmis, în care marea actriţă rememora începuturile sale în teatru:
În anul 2015, actriţa a primit decoraţia regală „Nihil Sine Deo”. Familia Regală a deplâns ieri moartea Valeriei Seciu, pe care o consideră un reper al artei scenice româneşti din ultima jumătate de veac. Şi Ministerul Culturii a deplâns moartea actriţei, despre care afirmă că a contribuit, prin toată activitatea sa, la conturarea galeriei marilor nume ale teatrului românesc.