Ceremonial la Ţebea – 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu
Publicat de Lica Simona, 11 septembrie 2022, 09:35
La Ţebea, în judeţul Hunedoara, mii de oameni sunt aşteptaţi, astăzi, la comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Serbările naţionale de la Ţebea înseamnă, pe lângă ceremonialul militar şi religios, şi adunarea anuală a moţilor din Apuseni. La ceremonialul militar, din această dimineaţă, vor fi prezenţi premierul Nicolae Ciucă, membri ai guvernului şi parlamentari.
Ieri, mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, împreună cu episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Nestor, şi un sobor de arhierei şi preoţi au oficiat slujba de sfinţire a noii picturi a Bisericii ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Ţebea. Astăzi, Te Deum-ul şi depunerea de coroane vor fi urmate de un amplu spectacol de muzică populară, care se va desfăşura pe Câmpia Moţilor, din apropierea complexului istoric.
Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.