Pensiile ar putea creşte cu cel puţin 10 la sută de la 1 ianuarie 2023
Publicat de Cosmin Meca, 20 septembrie 2022, 16:33
Pensiile ar putea creşte cu cel puţin 10 la sută de la 1 ianuarie 2023, afirmă ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi. Invitat la postul nostru de radio, el a explicat faptul că o decizie finală privind această propunere a PSD de majorare a pensiilor va fi luată la nivelul coaliţiei de guvernare. În plus, există şi un termen până la care trebuie îndeplinit acel jalon din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care prevede recalcularea celor bazate pe contributivitate:
Ministrul Muncii a mai spus că este luată în calcul şi o posibilă majorare a salariului minim brut pe ţară, care va fi decisă însă după discuţiile cu sindicatele şi patronatele, mai ales că nu au apărut până acum puncte de vedere contrare din partea mediului de afaceri.